Saptamana a treia a postului mare – a sfintei cruci 19.03.2017

"Încuiat-a șarpele prin lemn Edenul cel de demult; iar lemnul Crucii l-a deschis tuturor celor ce voiesc să se curățească prin post și prin lacrimi. Deci văzându-l pe acesta pus înainte, veniți credincioșii să cădem la el cu frică, strigând: Deschide, Cruce, porțile cerurilor celor ce te iubesc pe tine".

"Astăzi s-a împlinit cuvântul proorocesc; că iată ne închinăm la locul unde au stat picioarele Tale, Doamne. Și din lemnul mântuirii gustând, slobozire din patimile păcatului am dobândit".

"Alt rai s-a cunoscut Biserica, ca și cel mai dinainte, având lemn purtător de viață Crucea Ta, Doamne, din care prin atingere luăm nemurire".