Dacă duminica trecută Hristos Stăpânul Vieții, Viața Însăși, ne-a vorbit printr-o pildă despre taina vieții de dincolo de mormânt, azi Îl vedem cum cheamă la viață pe fiica lui Iair, cea care murise de curând.
Învățăm de aici că în prezența Lui moartea nu are putere, că pentru El nu există granițe de netrecut ca si pentru noi, că El este Cel Ce ne-a creat nu pentru ca să dispărem după un timp mai scurt sau mai lung petrecut pe pământ, ci spre a rămâne în comuniune veșnică cu El.

Apropiații i-au cerut lui Iair să nu-L mai "ostenească pe Învățătorul" deoarece a murit fiica lui, cu alte cuvinte, de acum nu se mai poate face nimic. Cei din jur L-au luat în râs când a vorbit despre moarte ca despre somn.Aceste atitudini vădesc epuizarea posibilităților omului de găsi o ieșire din situația respectivă.

Adeseori auzim expresii asemănătoare: "Nu se mai poate face nimic", "Nu mai are rost să te rogi, să postești, să mergi la biserică s.a. pentru că nu se mai poate face nimic". Uităm însă că "cele cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu"(Lc. 18,27). Atunci când se epuizează soluțiile noastre poate si Dumnezeu să lucreze întru noi fără ca ceea ce stim noi să I se împotrivească. Acest adevăr îl găsim trăit si afirmat de toți sfinții Bisericii, în concordanță cu descoperirea făcută de Mântuitorul Sf. Ap. Pavel: "De ajuns îți este harul Meu căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune"(II Cor.12,9).

Așadar, să îndrăznim a merge spre Dumnezeu, chiar dacă unii vor zice că este inutil. Deschizându-ne sufletele spre El avem doar de câștigat; nu doar pe termen scurt ci pentru veșnicie.