Toate cuvintele Mântuitorului reprezintă reperele după care, cei ce-L iubesc, își rânduiesc viața spre a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Între aceste repere se află iertarea fără de care nu putem trai si înțelege Evanghelia.
Sf. Nicolae Velimirovici spunea că Domnul Si-a început propovăduirea punând în sufletele oamenilor sămânța căinței si a încheiat-o prin roada iertarii arătată de la înălțimea Crucii: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.”
Dacă vrem să fim asemenea Lui, e nevoie să învățăm în fiecare zi ce este iertarea. Măsura iertării se află la îndemână, nu e departe, e foarte vizibilă: „Si ne iartă nouă precum si noi iertăm greșiților noștri”.
Iertarea, departe de a fi semnul slăbiciunii, e dovada deschiderii spre ceilalți, a posibilității învierii sufletești, a vederii luminii ce vine de Sus. Cât de schimonosită ar fi fata lumii fără puterea înnoitoare a iertării!
Dacă măsura iertării noastre de către Dumnezeu e dată de iertarea pe care o dăm aproapelui nostru, iertarea dată nouă de Dumnezeu vine tot prin mijlocirea omului, mai exact a duhovnicului, căruia i s-a dat puerea de ierta.
Să ne ajute Dumnezeu să trăim bucuria iertarii „de 70 de ori câte 7”, adică mereu, ca să ne asemanam Lui!
